România, în sfârşit conectată la autostrăzile Europei. Dar nu şi la propriile provincii

Pe 11 iulie, România va fi în sfârşit conectată la reţeaua europeană de autostrăzi, la capătul a peste două decenii în care construirea drumurilor de mare viteză prin ţară a înaintat cu viteza melcului. O veste bună pentru cei care exportă marfă înspre Vest, pentru că durata unui transport cu TIR-ul va scădea cu circa o oră doar datorită acestei bucăţele de autostradă dintre Nădlac, Arad şi Timişoara.

Mai avem de aşteptat vreun an până când autostrada Sibiu – Nădlac să fie completă, moment în care o altă oră de traversat sate şi oraşe pe drumuri nepregătite să susţină exporturile unei ţări întregi va mai dispărea de pe foaia de parcurs a transportatorilor. E un merit al acestui Guvern că a terminat ce au început guvernele precedente şi nu ar trebui să trecem cu vederea cei peste 300 de kilometri de autostrăzi finalizaţi în trei ani.

Din păcate, ceea ce urmează în privinţa infrastructurii din România este departe de ritmul ultimilor ani. Mai precis, între 2016-2018 vom bate pasul pe loc, singurele bucăţi de autostradă care vor fi date în folosinţă fiind doar părticele dintr-o reţea care va fi finalizată abia după 2025. Zece ani în care vom construi, dacă se continuă dezinteresul faţă de investiţiile în infrastructură, mai puţin de 500 de kilometri de autostradă, adică la jumătatea ritmului de acum.

Motivele sunt mai multe. În primul rând, acelaşi Guvern care a fost obligat să finalizeze lucrările deja începute (altminteri trebuia să plătească de la buget), a fost incapabil să pregătească terenul pentru păstrarea ritmului de construcţie şi în anii următori. S-au pierdut aproape trei ani cu încercări de deturnări de fonduri europene, cu prioritizări forţate, cu încăpăţânări care au semănat mai degrabă cu un sabotaj la adresa economiei naţionale decât cu o strategie de infrastructură care să o ajute să se dezvolte.

În al doilea rând, foarte tardiv, abia în partea a doua a mandatului domnului Ioan Rus, a fost consultată şi societatea civilă, mai precis exact acea parte a ei care are cea mai mare nevoie de infrastructură – exportatorii şi transportatorii. Consultată nu doar de ochii lumii, ci şi pentru a include feedback-ul acesteia în strategii. Abia când să ia avânt şi să o transpună şi în practică, domnul Rus s-a scos singur din minister cu cea mai stupidă remarcă de anul ăsta a unui politician român, aşa că deocamdată nu putem şti cât de mult din Master Planul pregătit va fi şi aplicat.

Nu în ultimul rând, dacă guvernul actual va continua să refuze a utiliza fondurile europene dedicate infrastructurii, doar pentru a utiliza fondurile de la buget astfel „economisite” pentru a face măriri nesustenabile de salarii, atunci următorii cinci ani, care sunt vitali pentru revenirea economică a României, vor fi pierduţi.

Din acest motiv, orice festivism legat de conectarea României la autostrăzile Ungariei ar trebui să fie mai degrabă moderat. Sărbătorim finalizarea unor bucăţi de autostradă care vor rămâne neconectate multă vreme de acum încolo. Transilvania va profita de ele, într-adevăr. Dar în lipsa unor conexiuni peste Carpaţi cu Muntenia şi mai ales Moldova, diferenţele economice între provinciile ţării vor creşte. Şi, cum în ritmul ăsta până la conectarea Munteniei mai trebuie să treacă cel puţin patru ani, iar până la conectarea Moldovei vor mai trece alţi patru, toţi demnitarii care se vor afişa la Nădlac ar trebui să-şi vină mai degrabă în fire şi să-şi asume politic finalizarea acestor autostrăzi într-un ritm mult, mult mai rapid.

Guvernanţii vor spune că iară cârcotim. Da, aşa am cârcotit şi în urmă cu aproape trei ani, când scriam că aventura Comarnic – Ploieşti nu înseamnă altceva decât timp şi bani irosiţi. Pe vremea aia, domnul prim-ministru Ponta spunea că nu mai candidează la parlamentare în 2016 dacă autostrada respectivă nu e gata şi că suntem noi răutăcioşi, că nu avem încredere în capacitatea domniei sale şi a domnului Şova de a muta banii UE dintr-o prioritate europeană în alta, naţională. Că nu ştim ce vorbim.

Îl aştept să-şi ţină promisiunea, tot aşa cum aştept să-şi ţină şi celelalte promisiuni legate de infrastructura ţării. Acum, că au salariile mărite, sper să nu mai fie nici probleme de corupţie, nici de sărăcie care să le deturneze atenţia de la treburile ţării. Şi mă mai aştept ca, la un salariu dublu, să regăsesc aceeaşi eficienţă şi în ridicarea infrastructurii ţării.

Mai ştii, poate că vor face cincinalul în trei ani…